Ar vrea să aibă ochii mari şi părul creţ şi să vina ziua când oamenii o vor privi ca pe o româncă.
"Fiecare zi e altfel şi astfel de ţară cred că nu găseşti nicăieri în lume. Am făcut naveta, în fiecare vară am venit în România(...). Din '95 până în '99 am venit în fiecare an cu rucsacul în spate şi în '99 am găsit un job şi m-am mutat definitiv în 2000", a povestit Ayako .
"Înainte de '95 am mai fost în câteva ţări în Europa, dar când am venit în România am uitat tot", a mai spus ea.
Ayako Funatsu poartă ie în fiecare zi
"Românii sunt foarte creativi şi inventivi. Eu am învăţat spiritul "merge şi aşa". Sunt în fiecare zi foarte fericită de această atmosferă creată de români şi de ţară. Am doar mulţumire", a adăugat.
Ayako a povestit că, din dragoste și din respect pentru România, a creat Origamișor și origaminescu, mici simboluri ale primăverii din hârtie japoneză.