Antena 3 CNN Actualitate Inedit Un inginer român a inventat mașina care merge 5.000 km cu 2 litri de apă | Ideea care ar putea revoluționa lumea

Un inginer român a inventat mașina care merge 5.000 km cu 2 litri de apă | Ideea care ar putea revoluționa lumea

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 14:47 21 Iun 2022 Modificat la 14:47 21 Iun 2022
BeFunky-collage - 2022-06-21T144648.597
Sursa foto: promotor.ro

Gheorghe Bordeianu, un bărbat în vârstă de 50 ani, este inginer TCM și a lucrat 20 de ani in fabrica de avioane din Bacau.

Cea mai nouă descoperire a sa a fost chiar un generator de ioni care separă hidrogenul de oxigen, astfel încât, atașat unui motor clasic de mașină, înlocuiește alimentarea cu benzină sau motorină. Așadar, mașina poate funcționa doar cu apă sau orice alt lichid care conține hidrogen.

Tot ce vrea să facă acum inginerul din Bacău este să-și construiască propria fabrică de producere a acestui generator revoluționar.

”Brevetul l-am obținut în 1985, iar invenția este acum în curs de omologare la Institutul de Motoare termice din Graz- Austria. Omologarea are trei etape, iar eu mă aflu acum la ultima dintre ele. Imediat cum o obțin vreau să înființez în Bacău o fabrică de producție în serie a dispozitivului”, a explicat Gheorghe Bordeianu.

Bărbatul este convins că nu va găsi pe cineva care să investească în construcția fabricii, dar este dispus să o facă pe cont propriu.

Descoperirea lui Gheorghe Bordeianu nu a rămas doar la stadiul de idee, ci acesta a și pus în practică generatorul pe mașini cu care circulă de ani buni, alimentându-le doar cu apă.

”Orice lichid care conține hidrogen poate fi folosit drept combustibil pentru motor. Dispozitivul funcționează cu oțet și cola, chiar și cu urină. Este ecologic pentru că arde hidrogenul și eliberează în aer oxigenul”, a mai declarat inginerul din Bacău, potrivit aktual24.ro.

Mai mult decât atât, acesta a și testat mașina la RAR, iar rezultatele la emisia de noxe sunt zero.

”Orice lichid s-ar pune în motor, cu trei litri se poate merge și 5.000 de kilometri. Mașina pe care am montat dispozitivul consuma înainte 10 litri de benzină la suta de kilometri”, a mai explicat Bordeianu.

Gheorghe Bordeianu deține o mașină marca Cielo, care rămâne fără combustibil o dată la 60 de zile.

×
Etichete: inginer masina apa
x close