Incidentul șocant s-a întâmplat în Kolding, în sudul Danemarcei, în august 2018. Bărbatul de 50 de ani reluase de puțin timp legătura cu fiica sa, de 20 de ani, pe care a invitat-o la nunta sa.
Femeia s-a îmbătat însă la recepție, iar mirele și încă un invitat au dus-o în camera nupțială, pentru că tânăra nu mai putea ajunge pe picioarele ei în locul unde ar fi trebuit să fie cazată.
Mirele și mireasa urmau să doarmă în același pat, unde au venit spre dimineață. Bărbatul a adormit între cele două femei. Acesta susține că nu știe ce s-a întâmplat după, dar neagă că și-ar fi violat fata, așa cum îl acuză aceasta.
„Când ea i-a spus să înceteze și a încercat să-l îndepărteze, el a lovit-o în piept. După asta, în timp ce era întinsă, el a forțat-o să întrețină relații sexuale, deși ea l-a implorat să se oprească”, susțin procurorii, care mai spun că fata nu se putea apăra singură fiind mult prea amețită.
În zilele următoare, bărbatul și-a cerut scuze de la fiica sa, susținând că a confundat-o cu soția sa.
Judecătorii l-au găsit recent vinovat și l-au condamnat pe bărbat pentru viol la doi ani și jumătate, scrie The Sun.