Niciun buncăr antiatomic exclusivist din lume, cunoscut sau ascuns de către serviciile secrete internaţionale, nu garantează supravieţuirea în cazul unui atac nuclear de proporţii. Însă, un astfel de loc există.
Şi există chiar în România! Spaţiul a uimit întreaga lume cu ecosistemul său perfect închis, ce poate susţine viaţa, fără a avea nevoie de ceva din exterior, de unde şi concluzia fascinantă a speologilor care au demarat studii aici, potrivit Business Magazin.
Acest loc special este Peştera Movile, o grotă situată lângă Mangalia în care viaţa ar putea continua în urma unui atac nuclear.
sursa foto: worldwideromania.com
Peştera Movile a fost descoperită în anul 1986, în urma unor cercetări pentru construirea unei centrale electrice în zonă. Atunci nu i s-a dat o importanţă deosebită, părând doar o simplă grotă din puţ, cu o galerie de 200 m.
În 1990, s-au reluat cercetările, iar descoperirile care au urmat au uimit întreaga lume. În capătul peşterii, s-a găsit un lac cu apă termală sulfuroasă, a cărei explorare a adus la suprafaţă numeroase forme de viaţă specifice peşterii.