Zeci de oi au fost filmate, duminică, pe Drumul European 81, din Sălaj, oprite pentru a linge sarea aruncată de drumari pe carosabil. În zonă s-au format coloane de maşini, iar imaginile postate de şoferi pe Facebook au devenit virale.
„De pe drumurile patriei... O turmă de oi, fără cioban, a creat la intrarea în Sîncraiul Almaşului un adevărat blocaj. Oile se puseseră la lins sarea de pe asfalt şi nu se dădeau duse oricât au claxonat Şoferii... Cine ştie pe unde o fi fost ciobanul. Cu siguranţă nu la biserică...”, scrie Mirel Matyas pe Facebook.