Stevie Valentine, un tânăr din Birmingham, a povestit pe internet cum hoţul care i-a furat colegului lui de apartament laptopul a făcut ceva neobişnuit pentru un infractor, transmite MSN News.
Hoţul i-a trimis tânărului, care este student, un e-mail în care şi-a cerut scuze pentru că i-a furat computerul. „Îmi pare rău pentru laptopul tău. Sunt foarte sărac şi am avut nevoie de bani. Ţi-am lăsat telefonul şi portofelul”, a scris el.
Apoi, hoţul i-a făcut tinerei o ofertă neobişnuită: „Văd că eşti student. Dacă sunt fişiere pe laptop de care ai nevoie, te rog să mă anunţi şi ţi le voi trimite. Încă o dată, îmi pare rău!”.
Imaginea cu mesajul s-a viralizat după ce a fost publicată de Valentine pe Twitter. „Este cel mai de treabă hoţ de care am auzit”, a scris cineva pe platforma de socializare. „De fapt, îmi place acest hoţ”, a comentat altcineva.