Antena 3 CNN Actualitate Inedit Game of Thrones în viaţa reală. Cererea absurdă făcută de un avocat în faţa Instanţei Supreme

Game of Thrones în viaţa reală. Cererea absurdă făcută de un avocat în faţa Instanţei Supreme

<1 minut de citit Publicat la 19:54 07 Aug 2015 Modificat la 19:54 07 Aug 2015
trial by combat.jpg
GAME OF THRONES. URZEALA TRONURILOR. Un avocat din New York şi fan declarat al serialului Game of Thrones (Urzeala Tronurilor) a cerut să i se permită să renunţă la apărarea tradiţională în instanţă şi să i se permită să lupte fizic pentru cauza sa.

GAME OF THRONES. URZEALA TRONURILOR. Cererea a fost adresată Curţii Supreme, iar avocatul solicită să i se permită să-i trimită pe reclamanţi "Creatorului Divin, pentru ca El să îi poată judeca".

GAME OF THRONES. URZEALA TRONURILOR. Avocatul spune că ar putea lupta el, sau un "campion" care să îl reprezinte, exact aşa cum se întâmplă în popularul serial, acolo un Tyrion trece de două ori printr-o situaţie similară.

GAME OF THRONES. URZEALA TRONURILOR. "Dacă ei sunt absurzi, atunci sunt si eu" a spus Richard Luthmann, avocatul care s-a inspirat din Game of Thrones.

GAME OF THRONES. URZEALA TRONURILOR. Duelul judiciar a fost o practică acceptată în sistemul juridic germanic, însă a dispărut undeva spre secolul 17.


×
x close