Antena 3 CNN Actualitate Inedit Fondatorii Uniunii Europene au semnat foi goale, în urmă cu 60 de ani. Povestea remarcabilă a tratatului care a pus piatra de temelie în istoria UE

Fondatorii Uniunii Europene au semnat foi goale, în urmă cu 60 de ani. Povestea remarcabilă a tratatului care a pus piatra de temelie în istoria UE

Fondatorii Uniunii Europene au semnat foi goale, în urmă cu 60 de ani. Povestea remarcabilă a tratatului care a pus piatra de temelie în istoria UE
Foto: pixabay.com
22 Mar 2017   •   12:02

Cele şase state fondatoare ale Uniunii Europene au aprobat oficial Tratatul de la Roma, punând bazele blocului comunitar, în urmă cu aproximativ 60 de ani, semnând o serie de pagini goale, scrie news.ro.

Povestea remarcabilă a zilei care a marcat o piatră de temelie în istoria europeană a fost dezvăluită de corespondentul britanic David Willey, într-un interviu pentru AFPTV, înainte de ceremoniile organizate sâmbătă la Roma la 60 de ani de la semnarea acordului.

Willey, un reporter de 24 de ani la semnare, a fost trimis de agenţia Reuters să acopere un eveniment de care presa britanică nu era foarte interesată.

“Eram începător în redacţie (…), nu o considerau o poveste importantă”, îşi aminteşte Willey, care a lucrat ca jurnalist BBC la Roma şi Vatican timp de 35 de ani.

Tratatul care a creat ceea ce se numea atunci Comunitatea Economică Europeană (CEE) a fost semnat pe 25 martie 1957, de Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda şi Germania de Vest. Marea Britanie, care nu a avut nimic de-a face nici cu Tratatul de la Roma, nici cu acordul semnat în aceeaşi zi pentru crearea Comunităţii Europene pentru Energie Atomică, nu a fost consultată şi nici nu a fost interesată de evenimente.

“The Times i-a acordat o treime de coloană pe pagina a opta. Am aflat după aceea că Tratatul de la Roma, documentul original, a avut pagini goale, pentru că tratatul a fost pus la punct foarte repede, iar italienii nu erau foarte organizaţi, astfel că documentul în sine a trebuit completat după aceea”, a spus fostul reporter Reuters.

 

 

×
Citește mai multe din Inedit
» Vezi toate știrile din Inedit
Cele mai noi știri
Parteneri
x close