Mamă a patru copii, cu vârste cuprinse între unul și cinci ani, aceasta le-a povestit utilizatorilor că i-a spus fiicei sale că nu și-a dorit niciodată copii.
Femeia de 24 de ani a povestit că a fost obligată de soțul său să aibă copii, deși ea nu și-a dorit niciodată.
„Dacă mă lăsa, mă opream după primul”. În plus, spune că nu are o legătură foarte bună cu micuții săi.
„În urmă cu câteva nopți, o puneam pe fiica mea la somn când a început să mă întrebe multe lucruri. E foarte curioasă. Am avut o naștere grea cu ea și am suferit de depresie postnatală și că s-a luptat mult să aibă o legătură cu ea. Mi-a spus că își dorește mulți copii când va fi mai mare și apoi m-a întrebat eu câți mi-am dorit când eram ca ea. I-am spus că nu voiam niciunul și că nici nu îmi doream unul atunci când am avut-o pe ea. Știu că are doar cinci ani, dar a interpretat grești și s-a supărat. Am liniștit-o și am culcat-o.
Dimineață, probabil i-a spus tatălui său ce s-a întâmplat, când îi făcea micul dejun și m-am trezit cu soțul meu extrem de furios că i-am traumatizat fiica și că îi stric stima de sine. I-am spus că e bine, dar a continuat să țipe la mine că sunt o mamă teribilă. I-am replicat că e greu să fii o mamă bună pentru copiii pe care nu ți i-ai dorit. M-a întrebat dacă vorbesc serios și i-am spsu că am fost impulsivă când am spus asta, dar că nu i-am dorit și știe asta. A părăsit camera furios și i-a dus pe copii la bunici”, a scris femeia.