O femeie a lovit cu viteză un copac de pe marginea șoselei. Când oamenii legii au venit la fața locului, au înțeles imediat ce se ascundea în spatele impactului.
Mai precis, Claire Williams, 36 de ani, din Statele Unite, încercase de fapt să își ucidă pe toți cei patru copii ai săi, care se aflau în mașină.
Copiii le-au spus polițiștilor că mama lor i-a îndemnat să își desfacă centurile cu puțin timp înainte de accident. “Diavolul nu vă poate răni, el rănește doar oamenii răi. Voi aveți lumina lui Iisus în interior și doar Iisus ne poate vindeca”, le-ar fi spus femeia înainte de impact, scrie NBCNews.com.
În apărarea sa, femeia spune că accidentul a fost de fapt produs de soțul ei, care a blestemat-o.