Antena 3 CNN Actualitate Inedit Familia Regală poartă haine negre întotdeauna în bagaj. Motivul este morbid

Familia Regală poartă haine negre întotdeauna în bagaj. Motivul este morbid

<1 minut de citit Publicat la 12:29 01 Aug 2017 Modificat la 12:29 01 Aug 2017
o_1bmei2178r11153tjrh1ovniad8.jpg

Mulți oameni apreciază gusturile vestimentare ale familiei regale din Marea Britanie. Nu de puține ori Ducesa de Cambridge a atras aenția opiniei publice prin ținutele sale prefect alese pentru evenimente.

Însă puțini știu că membrii Familiei Regale poartă haine de doliu în bagaj, în absolut toate călătoriile, în cazul în care una dintre rudele sale moare, asigurându-se astfel că atunci când se întorc acasă își vor manifesta respectul față momentul sumbru în care se află țara, relatează harpersbazaar.co.uk.

În 1952, regina Elizabeta II-a vizita Kenya alături de Prințul Philip, când a aflat că tatăl său, George al VI-lea, a murit. Regina nu a avut o rochie neagră în bagaj, ea fiind obligată să revină în țară în haine „nepotrivite”.

Regula este obligatorie pentru toți membrii familiei regale din Marea Britanie care călătoresc în altă țară.

 

×
Etichete: casa regala
x close