„Eu 18 el cu 16 ani mai mare… Timp de un an m a asteptat sa ne cunoastem. Mi a oferit aceea liniste cu gandul ca va bine…
Nici bine de la casatorie ca problemele au inceput (...)
Primul copil ,cu greu am reusit deoarece el gasea pretexte.. La un moment dat am inceput sa cred in argumentele lui…si sa traiesc pt familie nu pentru propria familie. An de an sa fiu mereu in asteptare ca noi ne vom bucura ca o familie fara sa ne mai impartim tot timpul. Imi doream si imi doresc enorm o familie unita si inca un copil doi… Lui nu am ce sa i reprosez ca persoana.
Sotul a suferit un accident foarte grav in urma cu 4 ani. In acel an parca si ultima speranta mi s a naruit. M am daruit doar copilului si in recuperarea lui macar 60%. Mai departe de 60% a ramas cu sechele pe viata. Am devenit tutorele lui. In prezent eu nu mai am niciun membru din familie in afara de copil si sot.
In prezent am sufletul obosit, dar in acelasi timp imi e mila de sot..Imi doresc de foarte multi ani sa am o casnicie mai apropiata, mai unita nu doar pe o foaie. Sunt intr-un punct in care nu stiu pe ce drum sa o iau.
Sa-mi ingrop visele si sa accept prezentul ca parte din viitorul meu? Sa-mi urmez visele si sa ingrop prezentul?”
Sursa: povesteata.eu
