Oamenii de ştiinţă cred că oamenii pot auzi atunci când sunt declaraţi morţi, deoarece conştiinţa lor continuă să funcţioneze chiar şi după ce corpul încetează să mai arate semne de viaţă.
Afirmaţia a fost făcută de Dr. Sam Parnia, directorul departamentului de cercetare de la Şcoala de Medicină din New York City, scrie csid.ro.
Medicul şi echipa sa au studiat persoanele care au suferit un stop cardiac, au murit din punct de vedere tehnic, dar, ulterior, după ample manevre de resuscitare, au fost readuse la viaţă. Unii dintre participanţii la studiu spun că puteau vedea lucrurile care se petreceau în jurul lor, chiar şi după fuseseră declaraţi morţi. Aceste cazuri au fost verificate de personalul medical.
Moartea este definită ca punctul în care inima nu mai bate şi fluxul sangvin către creier este întrerupt. „Din punct de vedere tehnic, aşa se obţine timpul morţii, totul se bazează pe momentul în care inima se opreşte. Odată ce se întâmplă acest lucru, sângele nu mai circulă în creier, ceea ce înseamnă că funcţia acestuia stagnează aproape instantaneu. Se pierd toate reflexele de la nivelul creierului, totul dispare’’, spune Dr. Sam Parnia.
Cu toate acestea, anumite dovezi relevă că în creier se produce o izbucnire a energiei atunci când cineva trege să moară.