Antena 3 CNN Actualitate Inedit Ce se ascunde sub Sarmizegetusa Regia. Strămoșii noștri au fascinat arheologii

Ce se ascunde sub Sarmizegetusa Regia. Strămoșii noștri au fascinat arheologii

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 11:23 25 Iun 2023 Modificat la 11:23 25 Iun 2023
conducta teracota
Sursa foto: Facultatea de Istorie si Filosofie UBB/ Facebook

Au fost descoperite rămășițele bine păstrate ale unei conducte uriașe de teracotă.

"Pe parcursul cercetărilor arheologice desfășurate în cadrul proiectului Capitala Daciei – Muzeu Viu al Patrimoniului Cultural European. Conservarea, Restaurarea și Punerea în Valoare a Cetății Sarmizegetusa în situl de la Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia (jud. Hunedoara), arheologii au scos la iveală o conductă de teracotă de mari dimensiuni.

Aceasta a fost identificată într-o suprafață amplasată în apropierea porții de est a fortificației, fiind documentată pe 8 m lungime. Conducte de teracotă au mai fost descoperite în trecut atât la Sarmizegetusa Regia, cât și în alte zone din Munții Orăștiei.

Cetățile dacice, dotate cu sisteme de apă. A fost găsită o conductă de teracotă

Conducta în discuție se distinge prin dimensiunile sale, fiecare tub având aproximativ 1 m în lungime și 0,5 în diametru. Arheologii intenționează să obțină, pe măsură ce avansează cercetările prilejuite de proiect, mai multe date despre rolul conductei.

Cercetările arheologice se derulează sub egida Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca", a informat colectivul de cercetare, pe pagina Facultatea de Istorie si Filosofie UBB.

În ultimele decenii, cercetările arheologice au dus la descoperirea mai multor sisteme antice ingenioase de captare şi alimentare cu apă.

Citeşte şi: Sarmizegetusa Regia - Zidurile fortificate cu pietre din templu

×
x close