Antena 3 CNN Actualitate Inedit Cuplurile care au petrecut un sejur la un hotel şi divorţează după un an vor primi banii înapoi

Cuplurile care au petrecut un sejur la un hotel şi divorţează după un an vor primi banii înapoi

1 minut de citit Publicat la 22:21 27 Mar 2017 Modificat la 22:21 27 Mar 2017
o_1bc8jf1g63i111t863elqugn8.jpg

Cuplurile care au petrecut un sejur la un hotel al grupului suedez Countryside şi divorţează după un an vor primi banii înapoi de la hotel, se arată într-un comunicat al grupului citat de AFP. 

Prin această iniţiativă "radicală", grupul speră ca "tot mai multe persoane să înţeleagă cât este de important să se investească într-o relaţie, înainte de a fi prea târziu", a declarat Anna Madsen, purtătoarea de cuvânt a grupului suedez. 

Pentru a primi banii înapoi este suficient să fie tastat codul prin care s-a făcut rezervarea, la unul din cele 40 de hoteluri ale grupului, iar dacă din nefericire clienţii divorţează după această perioadă de timp, nu trebuie decât să trimită actul de divorţ la Countryside Hotels şi le va fi rambursată suma pentru maximum două nopţi, se arată în comunicat. 

Introdusă la 20 martie, oferta are o perioadă nelimitată de timp, însă numărul rezervărilor făcute pe baza acestui cod nu a fost precizat. "Multă lume a sunat şi s-a interesat dacă este vorba de o ofertă într-adevăr reală", a precizat Anna Madsen. 

"Primim de mult timp cupluri în hotelurile noastre (...) şi nu ne-am dat seama cât de benefică poate fi renunţarea la rutină, iar soţii să se dedice unul altuia", a spus ea, exprimându-şi speranţa ca această campanie de promoţie să consolideze căsniciile. 

În 2014, peste 47.000 de căsătorii au fost oficiate în Suedia şi au fost pronunţate aproximativ 24.000 de divorţuri.

×
x close