Antena 3 CNN Actualitate Inedit Cum s-au măcelărit secuii cu românii în urmă cu 72 de ani. Misterele carnagiului de la Aita Seacă

Cum s-au măcelărit secuii cu românii în urmă cu 72 de ani. Misterele carnagiului de la Aita Seacă

1 minut de citit Publicat la 11:49 06 Dec 2016 Modificat la 11:49 06 Dec 2016
hoe-1007729_960_720.jpg
Foto: Pixabay.com

La 23 august 1944, România, fosta aliată a Germaniei Naziste, întorcea armele împotriva foştilor parteneri militari printr-o lovitură de stat. După arestarea şi îndepărtarea de la putere a lui Antonescu, regele Mihai, cu sprijinul unui bloc de partide politice în care s-au inflitrat şi comuniştii, a decis noua oritentare a României. 

Mai precis, ţara noastră devenea aliata Rusiei, Angliei, Franţei, SUA şi a tuturor naţiunilor care luptau împotriva Axei. Pentru români a fost prilejul cel mai potrivit pentru a elibera Transilvania de Nord de sub stăpânire maghiară, scrie Adevărul.

În acest context, unităţi din Corpul Român al Vânătorilor de Munte în luna septembrie a anului 1944, a intrat în Transilvania, mai precis în Covasna. Presaţi de trupele germano-maghiare,  soldaţii români s-au retras. O parte a acestora au ajuns în localitatea Aita Seacă din Covasna. Aici versiunile româneşti, spun că dispozitivul românesc a fost interceptat de localnicii maghiari. Militarii puţini la număr şi în retragere au fost capturaţi, arată documentele româneşti. Au urmat atrocităţi fără seamăn, spun aceleaşi surse româneşti. Militarii sunt torturaţi de maghiarii din Aita Seacă şi apoi ucişi cu sălbăticie.

” Din documentele de arhivă, rezultă că pe 4 septembrie, militari români izolaţi, aflaţi în retragere dezorganizată, au fost interceptaţi de etnici maghiari din Aita Seacă, luaţi ostateci, torturaţi şi omorâţi(...)Din declaraţiile unor martori rezultă că „vreo 40 de soldaţi români asasinaţi, sunt înmormântaţi într-o groapă; precizându-se că doar într-o singură groapă sunt vreo 20, ceilalţi sunt înmormântaţi în diferite locuri pe câmpul din cimitirul din Aita Seacă”, preciza Ioan Lăcătuşu în lucrarea ”Dăinuirea românească în Harghita şi Covasna”.  

Totodată există mărturii româneşti despre sfârşitul cumplit al ostaşilor loviţi cu sapa sau toporul de localnici.
După acest incident, a urmat şi răzbunarea românească. Mai precis, Corpul Român al Vânătorilor de Munte a revenit pe poziţii şi pe 10 septembrie a ajuns la nord de Aita Seacă. Odată ajuns aici începe să execute pe localnicii maghiari. 
 

×
Etichete: romani
x close