Antena 3 CNN Actualitate Inedit Cum își presimt oamenii moartea? Este incredibil ce simt înainte de a muri

Cum își presimt oamenii moartea? Este incredibil ce simt înainte de a muri

<1 minut de citit Publicat la 16:14 10 Mai 2017 Modificat la 16:14 10 Mai 2017
o_1bfp7thbbq6t184v6cb18j5ehs8.jpg
Foto: Pixabay.com

Sunt oameni care știu că vor muri cu câteva zile chiar înainte de a se întâmpla și încearcă să își pună în ordine lucrurile în zilele care le-au mai rămas. Cum este însă posibil acest lucru?

Ştim cu toţii faptul că animalele simt de departe mirosul de putresceină şi asta datorită mirosului toxic pe care un organism în descompunere îl emană, chiar înainte să moară. Animalele sălbatice, ştiu că acest miros poate fi asociat cu prădătorii care tocmai au vânat. Noile cercetări arată că şi oamenii pot simţi acest miros, scrie secretele.com.

Arnaud Wisman, profesor în cadrul Universităţii de Psihologie Kent şi Ilan Shira de la Universitatea de Ştiinţe din Arkansas, au condus un studiu prin care au evaluat comportamentul oamenilor expuşi la mirosul de putresceină. Subiecţii au fost supuşi la 3 mirosuri diferite: apă, amoniu şi putresceină.

Cercetătorii au observat că persoanele care au mirosit putresceină, s-au îndepărtat imediat de acel loc, întrucât îl considerau periculos. Asta înseamnă că, creierul uman poate recunoaşte mirosul morţii.

De asemenea, acest miros apare asemeni unui semn de avertizare. Oamenii au atât o reacţie conştientă, cât şi una inconştientă, atunci când vine vorba de putresceină.

×
Etichete: moarte moarte
x close