În „Auschwitzul dobrogean“, aşa cum este considerat Canalul Dunăre-Marea Neagră, credinţa nu a pierit, în ciuda torturii la care au fost supuşi toţi cei încarceraţi. Dacă ţăranii şi, deopotrivă, intelectualii se închinau atunci când erau biciuiţi, preoţii care au cunoscut gulagul au făcut prozeliţi, ajutându-i şi pe alţi deţinuţi sau chiar pe torţionari să-l descopere pe Dumnezeu.
Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sunt pline de consemnări olografe ale anchetatorilor, ale celor care au fost reeducaţi prin metode staliniste, dar şi ale altor „mărturisitori“ care dezvăluiau faptele miraculoase ale celor care fuseseră închişi tocmai pentru credinţa lor.
Continuarea, pe Adevărul.
