Străinii care au ajuns în Moldova au descris această zonă într-un mod contrastant. Frumuseţile naturii sunt evidenţiate într-un mod pozitiv, dar cârmuitorii sunt prezentaţi ca o tagmă de jefuitori, scrie adevărul.ro.
„Cetăţeanul Parrant”, primul viceconsul trimis în Moldova de către Republica Franceză, descrie într-un raport din data de 11 iunie 1798 relieful minunat al zonei: „Aşezarea acestui Principat este cum nu se poate mai variată şi mai fericit alcătuită. În privinţa aceasta, se deosebeşte mult de Muntenia, care, adesea, nu este decât o nesfârşită câmpie, pe care ochiul, obosit, caută zadarnic, în depărtare, o movilă cât de mică, un copac la umbra căruia să te poţi odihni. Aici, natură n-a făcut toate lucrurile la fel, totul este făurit de ea, dar nimic nu seamănă cu altceva. Colo sunt munţi uriaşi, la poalele lor sunt vâlcele luminoase, într-o parte se afla stânci, prăpăstii, ape repezi: lângă pasuri, sunt pârâie, izvoare şi, pretutindeni, rodnicia pământului este nesecătuită, împodobeşte, după cum este timpul, cu vegetaţia ce i se potriveşte, încât, trecând prin aceste ţinuturi, ai crede că Moldova este o înfăţişare a tuturor muncilor firii, care ne desfată cu mulţimea şi felurimea lor“.
Viceconsulul francez constată, însă, că marea problemă a acestei regiuni o reprezintă conducătorii şi cârmuirea străină: „Trebuie însă să spunem că, aici, întâlnim două păcate mari, care, orice ai fi, se vor împotrivi mereu înfloririi la care ţinutul acesta frumos ar putea să ajungă, şi chiar şi negoţul care, cu vremea, s-ar putea întări prin aceste locuri nu-i va aduce decât prea puţine foloase. Cele două păcate sunt cârmuirea, care, prin natura ei, este o adevărată nenorocire, şi depopularea, urmărea nefericită a celei dintâi. Provincia aceasta are şi un stăpân, însă un stăpân străin, care o jefuieşte, care este silit s-o jefuiască şi să facă acest lucru cu o grabă necrezut de mare. Miniştrii de lângă el ştiu să facă întocmai ce face el. Toţi slujbaşii au grijă să le urmeze pilda, încât întreaga cârmuire nu este altceva decât un jaf; toţi membri ei sunt nişte lipitori dornice să sugă ultima picătură de sânge a unor mulţimi vlăguite. La Constantinopol, în fiece an, în fiece zi, în fiece ceas, se vor risipi, prin fel de fel de cai, bogăţiile Moldovei”.
