Cu doi ani şi jumătate înainte să devină cancelar al Germaniei, Adolf Hitler a fost amendat pentru că a circulat cu Mercedesul său cu o viteză mai mare cu 30 de kilometri faţă de viteza legală. După 80 de ani, date despre amenda pierdută au fost descoperită în arhivele germane, potrivit Historia.
S-a întâmplat pe 19 septembrie 1931, în apropierea oraşului Inglostadt. Adolf Hitler a fost surprins în timp ce mergea cu o viteză de 55,3 km/h. Reprezenta aproape dublu faţă de viteza legală admisă la vremea respectivă, conform dailymail.co.uk. Hitler a parcurs 200 de metri în doar 13 secunde. Conform documentelor descoperite, viteza a fost determinată de doi poliţişti cu ajutorul a două cronometre.
De asemenea, aceştia au verificat şi numărul de pe placa de înmatriculare şi au constatat că propietarul maşinii era chiar Adolf Hitler. Hitler a negat că s-ar fi aflat la volan şi a spus că şoferul său Julius Schreck a condus cu acea viteză. Mai mult, Hitler a încercat să muşamalizeze incidentul.