Limba de nisip născută din aluviunile aduse de Dunăre la intrarea pe bara Sulina, în spatele farului, în suprafaţă de aproximativ 1.500 - 2.000 metri pătraţi, a dispărut în această vară după ce furtunile deosebit de puternice au spălat nisipul.
„La farul de la Sulina, undeva, la sud, chiar de la intrare pe bara Sulina, la capătul canalului, exista o plajă care creştea în funcţie de depunerile care erau aduse de Dunăre. În timpul acestui an au fost două-trei furtuni puternice care au erodat zona. Acum, plaja a dispărut. Acolo, relieful submers se modifică constant ori de câte ori apare o furtună puternică, motiv pentru care noi mergem acolo în fiecare an şi măsurăm“, precizează ing. dr. Lucian Dimitrache.
Sursa: adevarul.ro