La începutul anilor 1970, România avea nevoie de bani. Mai exact, avea nevoie de valută prin care să-şi poată finanţa un plan ambiţios de dezvoltare al producţiei, în condiţiile în care volumul comerţului extern creştea într-un ritm alert, de la 4 miliarde de dolari la începutul deceniului, la 10-12 miliarde de dolari spre finele decadei.
Cum băncile de la Moscova care deserveau în principal statele socialiste nu aveau rezerve de "valută forte", respectiv de valută folosită în comerţul cu ţările din Occident, autorităţile de la acea vreme au decis să "se arunce în braţele capitalismului", iar România a devenit membră a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Mondiale (BM), statut care o plasa la graniţa a două lumi.
Continuarea, pe Historia.ro.
