Caz șocant în Mureaux, în departamentul Yvelines, Franța. O femeie și-a forțat fiul de opt ani să asiste la orgiile sale sexuale, alături de amantul său de la acea vreme și o altă femeie.
Faptele s-au întâmplat în 1993, însă adevărul a ieșit la iveală de curând când ”copilul”, acum în vârstă de 21 de ani, a decis să facă plângere.
Bărbatul susține că atât mama lui, cât și cealaltă femeie au abuzat de el, în timp ce iubitul femeii înregistra tot. Copilăria distrusă l-a făcut mai târziu, în adolescență, să fie violent.
”Astăzi, nu vreau decât dreptate. Vreau să mi se spună că nu am mințit”, a declarat victima.
La rândul său, femeia a negat toate acuzațiile. Cu toate acestea, nu a reușit să-i convingă pe judecători. Ea a fost condamnată, împreună cu fostul amant la trei ani de închisoare, în timp ce cealaltă femeie la un an.