Antena 3 CNN Actualitate Inedit Constantin Bălăceanu Stolnici, interviu la 100 de ani de viaţă. "Nimeni n-a spus te iubesc din creier, ci din inima"

Constantin Bălăceanu Stolnici, interviu la 100 de ani de viaţă. "Nimeni n-a spus te iubesc din creier, ci din inima"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 13:30 02 Iul 2023 Modificat la 23:54 02 Iul 2023

Academicianul Constanin Bălăceanu Stolnici a oferit un interviu de suflet pentru Antena 3 CNN, cu ocazia a aniversării a 100 de ani de viață. Omul de știință a vorbit despre viața sa, despre secretele care l-au ajutat să treacă peste momentele grele din viață, despre sensul vieții, dar și despre suflet și minte.

"Sunt un om optimist. De câte ori se ivește ceva care este rău, caut să văd dacă există ceva pozitiv în toată situația și pe acela mă fixez. Le spuneam și studenților, uitați-vă întotdeauna la partea plină a paharului și lăsați partea goală, aruncați-o în spate. În orice situație, oricât de grea a fost, cât de penibilă a fost, întotdeauna vedeam o sclipire, de care mă legam și în felul acesta treceam peste. Să știți că optimismul este unul dintre darurile cele mai mari", a precizat academicianul.

Citește și: Prof. dr. Vlad Ciurea, reţeta unui tonus bun: "El îți dă energia să mergi mai departe, nu cafeaua multă"

Întrebat, care este sensul vieții, medicul neurolog a spus că nu poate să răspundă în general, dar poate să ne spună care a fost sensul vieții sale.

"N-aș putea să spun care este sensul vieții, dar pentru mine sensul vieții a fost să fac ceva în fiecare zi. De altfel, aveam un profesor care îmi spunea ca două ore pe zi să lucrez și să citesc. Două ore pe zi lucrez și acum. Nu mai pot să citesc, dar ascult conferințe la calculator. Să poți să spui la sfârșitul zilei, astăzi am făcut cutare lucru. Sigur, sunt și zile când ești obosit, ești prins cu evenimente, dar în principiu în fiecare zi fac ceva și la sfârșitul zilei îi mulțumesc lui Dumezeu că am putut să fac treaba asta Tot timpul m-am gândit că pot sa mor a doua zi", a spus Constanin Bălăceanu Stolnici.

"Sufletul este greu de detectat, dar nimeni nu a spus te iubesc din creier, ci din inimă"

Academicianul Constanin Bălăceanu Stolnici a susținut că nu se știe exact unde poate fi sufletul, pentru că el este antimaterie, însă de multe ori, când alegem să facem ceva cu plăcere spunem că o facem "din inimă".

"Sufletul este foarte greu de definit. Este partea spirituală în fiecare dintre noi, care este foarte greu să o detectăm, dar fiecare se simte că este el. El este care stăpânește corpul, care utilizează corpul, dar nu este chiar corpul. 

Sufletul fiind ceva spiritual, n-are volum, n-are materie, n-ar unde să fie plasat, dar totuși a fost plasat. Încă din Antichitatea greacă, sufletul a fost plasat în inimă și în cap, nu în creier, în cap. Creierul era considerat o materie inertă, amorfă, ca un fel de frigorifer care menține o temperatură joasă în ventricul și ventricul ar fi pneuma în care stă sufletul respectiv.  

A trebuit să vină secolul XVI care să demonstreze că inima este un mușchi care se contractă, totuși nimeni nu a spus te iubesc din creierul meu, ci te iubesc din toată inima", a precizat academicianul.

×
x close