În istoria unei națiuni există anumite momente în care totul pare pierdut, iar în prăbușirea ireversibilă nu se întrezăresc de nicăieri nicio lumină, nicio speranță. De-a lungul timpului, țara noastră a cunoscut câteva astfel de momente. Unul dintre ele s-a consumat în noiembrie-decembrie 1916.
România a intrat în Marele Război în luna august 1916 cu o populație și o armată entuziaste și încrezătoare în realizarea idealului național al Unirii Transilvaniei cu patria mamă. O întreagă propagandă a presei, puternic susținută de discursurile clasei politice și ale generalilor armatei, a contribuit la ascunderea unei realități care avea să se dovedească de-a dreptul înspăimântătoare: lipsa unei industrii naționale de apărare a condus la situația în care armata română nu era înzestrată cu armament. Imensele resurse de petrol, dar și însemnatele rezerve de cereale românești au devenit, astfel, o preocupare importantă pentru Londra: nu era de dorit ca acestea să fie lăsate în mâna germanilor, pentru că ar fi putut să încline semnificativ balanța războiului; însă, cum era şi firesc, autoritățile române ezitau să ia măsurile radicale solicitate de aliați.
Continuarea, pe Historia.
