Codalbul este cea mai mare specie de pasăre răpitoare care cuibărește pe teritoriul României.
Este o pasăre extrem de rară și protejată de lege, populația din România fiind estimată la 110-220 de exemplare.
"Un exemplar matur de codalb a fost observat hrănindu-se în zona lacului de compensare din cadrul Exploatării Complexe Stânca-Costeşti", au scris cei de la Arii Naturale Protejate Botoșani pe Facebook.
Codalbul este o specie de pasăre răpitoare de talie mare, uşor de recunoscut după silueta impunătoare, cu aripi lungi şi rotunjite interior.
Codalbul preferă zonele umede mari, incluzând zonele de luncă ale râurilor. Pentru cuibărire preferă habitatele forestiere cu arbori înalţi din vecinătatea zonelor umede.
Fotografiile au fost realizate de echipa Serviciului Teritorial Botoşani al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate.