Antena 3 CNN Actualitate Inedit Avionul lui Nicolae Ceauşescu, scos la licitație la preţul unei garsoniere confort 3

Avionul lui Nicolae Ceauşescu, scos la licitație la preţul unei garsoniere confort 3

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 12:36 12 Mai 2021 Modificat la 13:52 12 Mai 2021
o_1f5fuqms62ntsh6r2k18p27hl.jpg

Avionul folosit de Ceauşescu a fost construit în 1982. Atunci a fost prezentat public primul și singurul model de avion de pasageri cu propulsie reactivă construit în România sub licență, ROMBAC 1-11.

Tot în 1982 a avut loc primul zbor de pe aeroportul Băneasa iar an mai târziu a fost efectuat şi zborul inaugural cu pasageri pe ruta București-Timișoara.

Prin asimilarea în producţie a acestui model al companiei britanice BAC (British Aircraft Corporation), România devenea primul stat comunist din lume, cu excepţia URSS, care realiza un avion de pasageri cu reacție, motoarele fiind fabricate la uzinele Aerofina și Turbomecanica, sub licență Rolls Royce.

Odată cu avionul lui Ceauşescu este scos la vânzare şi avionul lui Ion Iliescu

Avionul a fost folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu între 1986 și 1989.

Aparatul de zbor va fi scos la licitație pe 27 mai, prețul de pornire fiind 25.000 de euro.

Tot atunci, la același preț, va fi scos la vânzare și avionul prezidențial „Negrești", folosit pentru zborurile din timpul primului mandat al președintelui Ion Iliescu.

Acest avion este ultimul Rombac 1-11 construit în România. Aeronava a efectuat primul zbor în 1989.

Cele două avioane au fost clasate în patrimoniul cultural național mobil, la categoria tezaur. Licitația este organizată de Artmark, iar avioanele pot fi văzute începând de miercuri în catalogul online al evenimentului sau pe platforma casei de licitații.

Preț de pornire pentru avionul fostului președinte comunist: cât o garsonieră confort 3 într-un cartier mărginaș

Prețul de pornire pentru aeronava folosită de Nicolae Ceaușescu este similar prețurilor de vânzare pentru locuințele cu o cameră din București, situate în zone destul de îndepărtate de centru şi în care actualii proprietari nu au investit foarte mult.

Astfel, în oferta imobiliară curentă din Capitala României se află, conform site-urilor de specialitate, garsonieră de 17 mp în Drumul Taberei, la etajul 5/10, pentru un preț de 28.500 de euro, garsonieră de 20 mp din 2008, semidecomandată, parter/1, la 21.000 euro în Giuleşti sau garsonieră de 20 mp, 9/10, decomandată, la 26.500 de euro, pe bulevardul 1 Decembrie.

Sursa: Mediafax

×
x close