Omul este din fire neputincios ca să străbată viaţa fără durere şi suferinţă. Aceste două stări îl însoţesc toată viaţa pe orice muritor. Cine n-a simtit durerea şi cine n-a plâns în viaţă? De când este prunc, din momentul în care se naşte, omul începe să respire cu plânsete aerul vieţii de aici. Şi cu plânsete şi lacrimi părăseşte prezenta viaţă!
Aşa cum vedem în cazul morţilor, când sufletul omului urmează să iasă, o lacrimă mică i se scurge din ochi. Şi nu numai la oameni, despre care socotim că sunt maturi şi cu păcate, ci şi la prunci, şi la copiii de vârstă mică vei vedea lacrimi curgându-le din ochi.
Durerea este un lucru rău, dar în spatele acesteia, în spatele suferintei, al incercării, se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu, renaşterea, replăsmuirea omului, a familiei. Aproape toţi oamenii datorează acesteia întoarcerea lor.
În spatele oricărei incercări se ascunde voia lui Dumnezeu şi, fireşte că in acel timp nu poate vadă folosul, dar cu vremea îl va cunoaşte. Avem in această privinţă atât de multe exemple.
Dumnezeu dăruieşte prin boală omului prilejul să găsească anumite greşeli ascunse, latente, ale sufletului săti, la care probabil nu luase aminte până în acel moment.
Boala şi suferinţa sunt prin excelenţă medicamentul Proniei lui Dumnezeu, care îl aduce pe om lângă Creator, şi-l face să sporească în virtute.
Dumnezeu Cel Sfânt doreşte să pregătească sufletul, ca să nu se alipească de cele de aici, care sunt zadarnice şi mincinoase. Deci, prin suferinţe, boli şi felurite încercări, îl face să cugete şi să trăiască lucrurile veşnice, care alcătuiesc realitatea şi adevărul unic.
Durerea alină inima şi o face capabilă să primească cuvintele lui Dumnezeu, în timp ce înainte era invârtoşată şi nu le primea. De exemplu, un om în vâltoarea tineretii se gândeşte: “Eu sunt mare şi tare, şi nimeni altul nu este ca mine!” şi se uită la diplome, la slavă, la sănătate, la frumuseţe şi la toate celelalte. Când “insă o boală tine la pat, atunci incepe să gândească diferit. „Deşertăiciunea deşertăciunilor… Toate sunt deşertăciune.
Toate ispitele, bolile, incercările sunt lecţii duhovniceşti prin care Dumnezeu ne invaţă pentru viata vesnica, spunea părintele Efrem, potrivit ortodoxia.me.
