Ani de zile, Zhurid a antrenat un grup de delfini pentru a ucide în slujba Marinei Sovietice, potrivit BBC, citat de Adevărul.
El şi alţi experţi au învăţat mamiferele să ţintească scafandrii inamici cu harpoane legate de spatele lor sau să transporte mine către vasele imanice în atacuri sinucigaşe.
Delfinii putea distinge submarinele sovietice de cele străine prin felul cum le sunau elicele. Însă atunci când finanţarea pentru proiect s-a epuizat - şi programul sovietic al delfinilor s-a transferat la Marina ucraineană – Zhurid şi-a adus animalele la un delfinariu privat din Peninsula Crimeea, unde făceau spectacole pentru turişti. În cele din urmă, Zhurid nu şi-a mai putut permite să îngrijească animalele.
Zhurid nu a avut de ales şi a vândut delfinii către un delfinariu din Iran unde, potrivit BBC, antrenorul avea să-şi „continue cercetarea ştiinţifică”. Zhurid nu a precizat ce vor face mercenarii săi acvatici în noua locaţie, dar a precizat pentru sursa citată că este „pregătit să merg la Allah şi chiar şi la diavol, câtă vreme animalele mele vor fi bine acolo”.
Nu se ştie ce s-a întâmplat cu delfinii din Golful Persic de la vânzarea din anul 2000 încoace. Delfinii au o speranţă de viaţă de 50 de ani şi chiar mai mult, aşa că asasinii originali ar putea încă fi în viaţă. La fel, Zhurid, „ar fi putut pregăti mai mulţi delfini ucigaşi pentru a-i folosi împotriva vaselor occidentale”, potrivit lui Blake Stilwell, de la Military.com.