Caz demn de un film petrecut pe un aeroport din Canada. Copper, un pui din rasa labradoodle, o combinație între pudel și labrador, a fost îmbarcat din greșeală într-un alt avion, care l-a dus la 2000 de kilometri distanță de zona în care trebuia să ajungă.
„Am primit un telefon prin care m-au anunțat că mi-au pus câinele într-un alt avionul, care merge către o provincie complet diferită", a spus proprietara lui Copper, Terri Pittman, scrie realitatea.net.
La aflarea veștii, stăpâna câinelui a luat primul zbor spre Hamilton, unde i s-au alăturat câteva mii de voluntari, în căutarea lui Copper. Într-un final, a fost găsit vineri de un grup de localnici, ud și înfometat, conform CBS. „Văzând atâția oameni care îl căutau, mi-a dat multă speranță. Comunitatea din Mount Hamilton a fost uimitoare”, a declarat Terri Pittman.