S-au mutat în Statele Unite, așa că doi chinezi au decis după un timp să o aducă și pe bona pe care au avut-o înainte în Shanghai, promițându-i o sumă frumoasă de bani, cazare, masă și visul american.
Femeia de 58 de ani nu a stat mult pe gânduri. Mai ales că se înțelesese foarte bine cu foștii săi angajatori. Doar că nu avea nici cea mai vagă idee că va trăi un adevărat coșmar.
Bona a fost bătută cu bestialitate, chinuită, ținută flămândă și amenințată constant cu moartea de cei care o angajaseră. Ajunsese chiar să cântărească 39 de kilograme. Într-una din zile, femeia a reușit să scape din casa groazei și a fost găsită rătăcind pe străzile din Woodbury, Minnesota, scrie Washington Post.
Cum femeia nu vorbea deloc engleza, polițiștii nu au înțeles nimic. Abia când a fost angajat un translator, oamenii legii au aflat prin ce chinuri cumplite a trecut femeia.
Lili Huang, 36 de ani, cea care a angajat-o, a fost arestată și mai apoi condamnată la un an de închisoare cu executare.