Antena 3 CNN Actualitate Inedit Amănuntul extrem de intim care nu se ştia despre Hitler

Amănuntul extrem de intim care nu se ştia despre Hitler

<1 minut de citit Publicat la 00:47 20 Dec 2015 Modificat la 00:47 20 Dec 2015
hitler-artworks.jpg
Un document medical arată că dictatorul Adolf Hitler avea un singur testicul, a scris sâmbătă presa din Germania, sugerând că există un anumit adevăr, în cele din urmă, într-un popular cântec britanic care susține acest lucru, transmite Agerpres citând Reuter.
Au existat mult timp speculații că lui Hitler îi lipsea un testicul, alături de zvonuri că l-a pierdut și pe celălalt în timpul bătăliei de pe Somme în Primul Război Mondial.

Dar un dosar medical din momentul când Hitler a fost trimis în închisoare după eșecul "puciului de la berărie", pe care el îl organizase în 1923 la Munchen, arată că suferea de "criptorhidism pe dreapta", malformație genitală ce înseamnă că un testicul nu este coborât în scrot.

Notițele medicale, care dispăruseră de ani de zile, au reapărut la o licitație în 2010, când au fost confiscate de autorități.

"Un medic ofițer experimentat a recunoscut imediat malformația!', a scris cel mai vândut ziar din Germania, Bild, citându-l pe istoricul Peter Fleischmann, care a studiat dosarul medical respectiv.

Fleischmann nu a putut fi imediat contactat pentru comentarii, menționează Reuters.

×
Etichete: Adolf Hitler
x close