Manualele de istorie prezintă, de cele mai multe ori, doar atmosfera politică din perioada premergătoare Unirii Moldovei cu Țara Românească. Însă, așa cum bine știm, istoria este făcută de oameni, iar oamenii fac lucruri nebunești din dragoste și gelozie.
Nu toată lumea și-a dorit unirea celor două principate. Numărul opozanților Unirii era chiar destul de mare, iar disperarea lor i-a împins să apeleze la tot felul de șiretlicuri, mai mult sau mai puțin legale sau morale, pentru a împiedica evenimentul.
De ce? Motivul este unul simplu și la fel de valabil și astăzi: banii și puterea. Dacă Moldova și Țara Românească s-ar fi unit, ar fi însemnat că mulți și-ar fi pierdut titlurile și privilegiile venite din traiul în pătura de sus a societății. Ce s-ar fi întâmplat cu averile celor care făcuseră o tradiție din obținerea girurilor marilor puteri (Imperiul Otoman) pentru a cârmui?
Până la urmă, cel mai mare adversar al unioniștilor s-a dovedit a fi prințul Nicolae Conachi Vogoride, o beizadea locală, însetat după bani și putere. Din nou, un personaj întâlnit și acum pe scena politică românească.
Prințul venea dintr-o familie mare, distrusă de ilegalitățile tatălui lui Nicolae, Ștefanache Vogoride. Acesta avusese o carieră strălucită în administrația Moldovei. În 1821, a fost numit caimacam, echivalentul unui guvernator. A rezistat un an, fiind înlăturat în 1822, după ce otomanii l-au acuzat de delapidare. Ce făcuse? Ștefanache a furat din birurile ce ar fi trebuit să ajungă la Înalta Poartă.
Nu este omorât, dar este trimis în exil în Asia. Prințul Nicoale și restul familiei rămân în Moldova, iar ambiția tânărului începe să crească.a
Continuarea, pe A1 Premium.ro.
