Shane Kimbrough, singurul astronaut american aflat în prezent pe Stația Spațială Internațională, a votat deja la alegerile prezidențiale din SUA.
Shane Kimbrough, aflat în spațiu din 19 octombrie, nu a declarat pentru cine a votat.
TOTUL despre ALEGERILE din SUA, LIVE pe www.antena3.ro
Astronauții americani își pot exercita dreptul de a vota din spațiu, în baza unei legi din 1997, adoptată în statul Texas, unde își au reședința majoritatea acestora.
Pentru a putea vota din spațiu, astronauții trebuie să inițieze un demers cu un an înainte de plecare, specificând care sunt alegerile (locale, statale și federale) la care doresc să participe, atunci când se află în spațiu. Cu șase luni înainte de alegeri, ei primesc un formular de înregistrare la vot prin poștă — în acest caz, prin internet.
Primul american care a votat de pe orbita terestră a fost David Wolf, în timp ce se afla la bordul fostei stații spațiale rusești Mir.