Michael Buck, un pensionar în vârstă de 59 de ani din Anglia, a reușit să își construiască o casă cu doar 250 de dolari, respectând două principii simple: a folosit doar materiale reciclate, procurate de el, și a exclus sculele electrice din procesul construcției.
Buck, fost profesor de desen în Oxfordshire, a desenat inițial planul casei pe un plic și a petrecut mai bine de doi ani colecționând materiale pe care apoi le-a adaptat planului. De exemplu, pragurile ușilor provin de la ambarcațiunea unui vecin al britanicului, iar gemurile de la ferestre au fost ale unui camion.
„O casă nu trebuie să coste cât pământul, ai nevoie doar de pământ pentru a o construi. Într-o lume în care ne petrecem mare parte din timp plătind ipoteci pentru locuințe scumpe, am vrut să demonstrez că se poate și altfel”, spune Michael Buck.
Locuința britanicului nu are electricitate, conductă pentru gaze sau apă curentă; un râu din apropiere este sursa apei proaspete din casă, interiorul este încălzit cu ajutorul unui șemineu cu pereți din chirpici și iluminat cu lanterne sau lumânări, pe post de frigider britanicul folosește o fântână aflată în apropiere, iar toaleta a fost construită separat, în curte.
Terenul pe care se află casa era deja disponibil, iar Buck nu a avut nevoie de aprobări speciale pentru a începe construcția. Cei 250 de dolari au fost cheltuiți în mare parte pe nituri pentru susținere și pentru realizarea acoperișului, tot din materiale naturale.