Un bărbat de 28 de ani a murit electrocutat în timp ce se juca pe telefonul mobil, aflat la încărcat.
Kittisak Moonkitti, din Thailanda, a fost găsit mort de mama sa în propria cameră.
Tânărul avea arsuri pe mâini şi pe antebraţ, iar în mâna dreaptă încă ţinea dispozitivul. ”Examinarea realizată de paramedici a arătat arsuri pe mâna dreaptă a victimei, care sugerează că aceasta a fost electrocutată în timp ce îşi încărca telefonul”, a spus căpitanul Issara Arokha, adăugând că trupul lui Moonkitti va fi examinat post-mortem înainte de a confirma cauza decesului.
Nu s-a dezvăluit încă marca telefonului, dar poliţia a menţionat că este vorba de un telefon cu sistem de operare Android, scrie Daily Mail.