Antena 3 CNN Actualitate Inedit A murit Barney, pisica de doliu. Îi alina pe cei care pierdeau pe cineva drag

A murit Barney, pisica de doliu. Îi alina pe cei care pierdeau pe cineva drag

<1 minut de citit Publicat la 16:19 08 Mar 2016 Modificat la 16:19 08 Mar 2016
pisica roscata.jpg
Foto: Pixabay.com

De 20 de ani, pisica Barney era o alinare pentru cei care îşi conduceau apropiaţii la cimitir. Acum, felina se odihneşte la rândul ei chiar în locul de veci din care îşi făcuse casa.

Familia ei locuia în zona cimitirului St Sampson’s Parish, din Guernsey, însă când aceştia s-au mutat, pisica a revenit în vechiul ei loc, iar personalul parohiei a început să aibă grijă de ea.

Devenise cunoscută printre persoanele care asistau la înmormântări sau veneau să lase flori pentru cei dragi. Dispariţia ei s-a dovedit extrem de grea pentru cei care au îndrăgit-o.

„Mereu am simţit că fetiţa mea nu era niciodată singură cât Barney se afla acolo. Îmi vei lipsi”, a scris o mămică pe Facebook. O alta a fost la fel de emoţionată: „Dumnezeu să te binecuvânteze, Barney. Îmi amintesc acea după-amiază însorită când am stat întinsă pe iarbă, în cimitir, şi ne-am jucat împreună timp de două ore. Aveam nevoie de un prieten în acea zi, iar tu ai fost îngerul meu”.

„A fost un sprijin grozav pentru atât de mulţi oameni. Ne va lipsi mult”, a declarat şi un îngrijitor al cimitirului.

×
Etichete: pisica doliu cimitir
x close