Industria de apărare reprezintă punctul de interes comun pentru ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi omologul turc, Ismet Ylmaz, este concluzia întrevederii bilaterale care a avut loc în Turcia, informează Ministerul Apărării Naţionale, citat de Agerpres.
„Cu această ocazie, ministrul Mircea Duşa a declarat faptul că România doreşte amplificarea dialogului politico-militar dintre cele două instituţii, colaborarea între cele două ministere prin crearea unor relaţii directe de parteneriat între categoriile de forţe ale armatei”, se arată în comunicatul MApN.
De asemenea, cei doi miniştri au discutat şi despre dezvoltarea cooperării militare în domeniul apărării împotriva rachetelor balistice, alături de Polonia.
România şi Turcia au o îndelungată tradiţie în domeniul cooperării bilaterale, care a devenit, din 2011, Parteneriat Strategic, acesta oferind cadrul propice dezvoltării programelor dintre cele două armate.
În Turcia se află şi premierul Victor Ponta, oficialul român având întrevederi cu preşedintele Abdullah Gul şi cu preşedintele Parlamentului turc, Cemil Cicek.
De asemenea, şeful Guvernului de la Bucureşti s-a întâlnit cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan.
Joi dimineaţă, premierul Victor Ponta a depus o coroană la Mausoleul lui Ataturk.
Turcia este primul partener comercial al României din afara UE şi dintre statele membre OCEMN şi al cincilea partener în cadrul schimburilor internaţionale totale.