Antena 3 CNN Actualitate Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea creşte

Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea creşte

S.T.
1 minut de citit Publicat la 18:28 11 Apr 2012 Modificat la 18:28 11 Apr 2012
Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea creşte
Foto: Intact Images
Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea creşte, iar decizia de mărire depinde de evoluţia economiei.

Guvernul va analiza o eventuală revenire la forma iniţială a indemnizaţiei de creştere a copilului odată cu discuţiile privind recuperarea salarială pentru bugetari, a declarat, miercuri, la Guvern, ministrul Muncii, Claudia Boghicevici.

"Revenirea la forma iniţială a indemnizaţiei pentru creşterea copilului sunt convinsă că va fi discutată odată cu revenirea salariilor, pentru că este o măsură care a fost luată împreună cu reducerea salariilor. Sunt convinsă că indicatorii economici pe luna aprilie vor prezenta dacă acest lucru este posibil sau nu. Analiza pe luna aprilie a indicatorilor macroeconomici va stabili clar dacă acest lucru este posibil sa nu, iar dacă acest lucru va fi posibil, cu siguranţă va avea loc şi revenirea salariilor, şi reîntregirea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, în funcţie de ce economia reală poate să susţină", a spus Boghicevici.

Acum, părintele care optează să stea în concediu pentru creşterea copilului timp de un an primeşte o indemnizaţie lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni. Aceasta nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 3.400 lei .

În cazul în care mama vrea să stea acasă doi ani, indemnizaţia nu va fi mai mică de 600 de lei, dar nici mai mare de 1.200 de lei.

În prezent, se află în plată peste 198.600 indemnizaţii. Aproape 90.000 de mame se descurcă cu 600 lei lunar.

×
Etichete: indemnizatie
x close