Emisiunea "Income" a continuat seria reportajelor "Produs în România" cu un alt exemplu demn de urmat: stomatologul, dar şi antreprenorul Ionuţ Leahu.
El a reuşit să crească o afacere datorită calităţii pe care a dorit să o ofere clienţilor săi. După 4 ani de activitate, are acum în portofoliu trei clinici de stomatologie şi mii de zâmbete aşternute pe chipurile clienţilor care i-au călcat pragul.
Încă din copilărie, Ionuţ era fascinat de complexitatea corpului uman. Mai târziu, în liceu a ajuns olimpic la chimie şi biologie. Ca o continuare firească, s-a gândit la o profesie în medicină. Şi a ales stomatologia.
Proaspăt ieşit din facultate, s-a zbătut din răsputeri să îşi deschidă un cabinet. Şi a reuşit. În apropierea Bucureştiului, cu aparatura şi locaţia închiriate, pentru că nu îşi permitea să investească la acel moment.
Pentru că feedback-ul primit de la pacienţi era foarte bun şi pentru că numărul acestora era din ce în ce mai mare, Ionuţ şi-a făcut curaj şi a accesat un credit pentru a-şi deschide prima clinică.
Cele două mari atuuri pe care tânărul de 30 de ani spune că le are sunt echipa de medici cu care lucrează, dar şi tehnologiile performante pe care le foloseşte pentru rezultate cât mai bune pentru pacienţii lui.
De aceea, a adunat în clinicile lui toate serviciile de care are nevoie un pacient când vine vorba de stomatologie. În timp, ce-i drept, şi cu aprige lupte interioare, date între antreprenor şi medic.
Peste 600 de români şi străini îi calcă pragul clinicii lunar, iar numărul zâmbetelor aduse de Ionuţ Leahu este în continuă creştere.
„Din experienţa mea, până acum, din cifra de afaceri impactul a fost de circa 5% reprezentat de pacienţii care vin din afară. Dar trebuie să ne uităm şi la vecinii noştri din Ungaria, care, anul trecut, au reuşit să atragă 240 de milioane de euro cifră de afaceri strict din pacienţi care au venit din alte ţări europene”, a explicat Ionuţ Leahu, în cadrul emisiunii "Income".
„Avem avantajul ultimului venit, prin faptul că avem şi cele mai noi tehnologii. În plus, nu este doar o calitate de cost, ci şi una de calitate pe care putem să o oferim şi, de asemenea, un plus de timp. Este vorba şi de cost, dar, din punctul meu de vedere, acesta trebuie pus pe ultimul loc, pentru că nu vrem să ne promovăm ca cei mai ieftini din Europa, ci trebuie să ne promovăm pe principii de calitate, de performanţă”, a adăugat antreprenorul.