Antena 3 CNN Actualitate Incidente la secţiile de votare din ţară

Incidente la secţiile de votare din ţară

6 minute de citit Publicat la 15:03 19 Mai 2007 Modificat la 15:03 19 Mai 2007
Incidente la secţiile de votare din ţară
UPDATE: Botoşani. Toate urnele de votare din oraşul Flămânzi din judeţul Botoşani au fost amenajate din pubele de gunoi. Primarul oraşului Flămânzi, Dumitru Micuţaru, a decis construirea urnelor prin modificarea uşoară a recipientelor de gunoi, considerând ideea foarte practică. Cele 11 pubele alocate celor 11 secţii de votare de pe raza oraşului au fost cumpărate pentru situaţii de urgenţă şi au fost folosite pentru prima dată cu prilejul referendumului privind demiterea preşedintelui. Primarul spune că pubelele vor putea fi folosite şi în alte alegeri sau referendumuri.

Bistriţa Năsăud. Cele patru cabine de vot amenajate în Secţia de votare nr. 3 din municipiul Bistriţa s-au prăbuşit, în jurul orei 14.30, peste o femeie de 93 de ani care venise să-şi exprime opţiunea la referendum. Procesul electoral a fost suspendat până când reprezentanţi ai Primăriei Bistriţa vor reface cabinele de vot.

Femeia de 93 de ani se afla singură în cabină şi a suferit, în urma incidentului, o entorsă la mâna stângă. Persoana rănită a fost transportată la spital, pentru investigaţii.

Prahova. Membrii unei comisii electorale din Ploieşti au adus mâncare specială pentru câinii aciuaţi pe lângă secţia de votare 68, pentru a-i atrage în altă zonă, întrucât animalele împiedicau intrarea în sediu a alegătorilor.

Pe de altă parte, cetăţenii dintr-un cartier al Ploieştiului sunt nemulţumiţi de felul în care a fost amenajată secţia de votare numărul 68 din oraş situată pe strada Eroilor. În incinta Ocolului Silvic Ploieşti, locul în care este amenajată secţia de votare arată mai degrabă ca un fost depozit, podeaua este denivelată, iar în mijlocul încăperii se află o gură de canalizare (scurgere). Dar principala nemulţumire a alegătorilor este faptul că intrarea în secţia de votare este ascunsă, oamenilor fiindu-le greu să găsească secţia.

Timiş. Procesul de votare în localitatea Ţipari a fost întrerupt încă de la deschidere, deoarece preşedintele secţiei de votare a ştampilat greşit 700 de buletine de vot. Potrivit Biroului Electoral Judeţean Timiş, preşedintele secţiei de votare a aplicat ştampila VOTAT pe toate buletinele de vot, în loc să folosească ştampila de control. Toate buletinele de vot au fost anulate, iar preşedintele este aşteptat la sediul BEJ din Timişoara pentru a ridica alte 700 de buletine de vot.

Zeci de lăuze de la Maternitatea ?Dr. Dumitru Popescu? din Timişoara nu şi-au putut exercita dreptul de vot, deoarece actele lor de identitate au fost închise într-un dulap de la Biroul de Internări. Lăuzele aşteaptă ca persoana care are cheia de la dulap să vină la serviciu şi să le restituie documentele de identitate, pentru a-şi putea exercita dreptul de vot.

Alba. Toate cele 700 de buletine de vot, inclusiv cele de rezervă, de la secţia de votare nr. 46 din municipiul Alba Iulia au fost ştampilate greşit de membrii Biroului secţiei de votare prin aplicarea ştampilei de control pe faţă, şi nu pe verso. Acest incident provocat de neatenţie sau interpretarea greşită a legii s-a înregistrat la secţia din Oarda, o suburbie a municipiului Alba Iulia, membrii biroului semnalând eroarea Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 1 Alba înainte ca alegătorii să voteze.

În consecinţă, pentru a da posibilitatea localnicilor din Oarda să voteze, membrii BEC Alba au decis să trimită alte buletine de vot ştampilate corect, buletine de rezervă adunate de la mai multe secţii de votare din Alba Iulia. Tot la secţia din Oarda a mai fost înregistrat un incident la prima oră, în localitate având loc o întrerupere de alimentare cu curent electric. Defecţiunea nu a avut urmări negative.

Cinci ştampile cu menţiunea Votat, repartizate Secţiei de votare nr. 301 Ocoliş, din Munţii Apuseni, au ajuns, dintr-o eroare, la o altă secţie de votare, nr. 312 Pianu, de pe Valea Sebeşului.

Pentru a da posibilitatea alegătorilor din satul Ocoliş să voteze, în dimineaţa zilei de sâmbătă, au fost trimise secţiei în cauză patru ştampile, câte două de la secţiile de votare nr. 303 şi 304, din satele Runc şi Lunca Largă, unde sunt mai puţin de o sută de votanţi.

Neamţ. La secţia de votare amenajată în cadrul Liceului 'Gheorghe Cartianu' din Piatra Neamţ, preşedintele secţiei de votare a constatat că sunt amplasate două banere electorale la mai puţin de 50 de metri de secţia de votare, fapt interzis de lege. Membrii BEJ au cerut reprezentanţilor secţiei de votare să să dea banerele jos.

La Şcoala 3 din Piatra Neamţ, preşedinţii celor două secţii de votare amenajate în incinta unităţii de învăţământ sunt nemulţumiţi că au la dispoziţie un singur telefon şi au solicitat amplasarea unui al doilea post telefonic.

Bucureşti. Partidul Iniţiativa Naţională susţine că doi dintre membrii Poliţiei referendumului, organizată de această formaţiune politică, au fost duşi, sâmbătă, în jurul orei 9.00, la Secţia 5 de poliţie, pentru discuţii, în timp ce monitorizau din afara secţiilor de votare, procesul de vot.

Cei doi membri PIN au fost lăsaţi să plece din secţie, pentru a-şi continua procedura de monitorizare, după circa 30 de minute, interval în care Conducerea Ministerului de Interne a fost sesizată cu privire la incident.

În timpul discuţiei pe care vicepreşedintele PIN Lavinia Şandru, coordonatorul Poliţiei Referendumului, a avut-o cu şeful Secţiei 5 de poliţie, aceasta a avertizat cu privire la posibilele încercări de intimidare, atât asupra membrilor Poliţiei Referendumului, cât şi a altor organizaţii neguvernamentale, care monitorizează corectitudinea procesului de vot.

Buzău. Scrutin în desfăşurare, iar campania electorală s-a încheiat de vineri dimineaţă. Cu toate acestea, afişele şi bannerele partidelor îi îndeamnă, în continuare, pe români cum să voteze. Şi asta chiar lângă secţiile de votare. La Buzău, materialele electorale sunt la mai puţin de 500 de metri de o secţie de votare situată chiar în centrul oraşului. Preşedintele Biroului Electoral Judeţean, care a aflat de această situaţie chiar de la jurnalişti, este de părere că politia este cea care trebuie să intervină şi să-i sancţioneze pe vinovaţi.

Botoşani. Toate urnele de votare din oraşul Flămânzi din judeţul Botoşani au fost amenajate din pubele de gunoi. Primarul oraşului Flămânzi, Dumitru Micuţaru, a decis construirea urnelor prin modificarea uşoară a recipientelor de gunoi, considerând ideea foarte practică. Cele 11 pubele alocate celor 11 secţii de votare de pe raza oraşului au fost cumpărate pentru situaţii de urgenţă şi au fost folosite pentru prima dată cu prilejul referendumului privind demiterea preşedintelui. Primarul spune că pubelele vor putea fi folosite şi în alte alegeri sau referendumuri.

Mureş. Preşedintele secţiei de votare din comuna Adămuş, Maria Ţârlea, spune că un membru al unei secţii de votare a distrus două cutii care urmau să fie folosite pe post de urne mobile mov şi i-a agresat pe membrii comisiei. Cel vizat neagă toate acuzatiile care i se aduc. Superiorul său pe linie de partid se dezice de gestul lui Moldovan, iar preşedintele Biroului Electoral Mureş a sesizat poliţia.

Gorj. Un membru al secţiei de votare 206 din centrul de îngrijire Suseni a contestat lista cu asistaţii care au drept de vot deoarece nu conţinea parafa medicului. Lista a fost întocmită numai de conducerea unităţii. Bătrânii nu au fost lăsaţi să voteze până la ora 13.

Directorul centrului spune că toate persoanele aflate pe listă au discernământ, iar circul a fost creat pe motive politice. Atunci când a ajuns şi medicul unităţii, lista a fost micşorată. Din cei 33 de asistaţi aflaţi pe listă, 7 au fost excluşi pe motiv că starea de sănătate nu le permite să voteze.

Antena3.ro

×
x close