Antena 3 CNN Actualitate Incident pe aeroportul din Satu Mare: Un avion TAROM a fost avariat după ce a lovit un fazan

Incident pe aeroportul din Satu Mare: Un avion TAROM a fost avariat după ce a lovit un fazan

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 20:48 10 Mar 2025 Modificat la 23:10 10 Mar 2025
avion tarom
În timpul aterizării, avionul a lovit un fazan / Sursă foto: Hepta

Un avion TAROM a fost implicat într-un incident pe aeroportul din Satu Mare, luni seara, 10 martie 2025. La bord erau 32 de pasageri și 4 membri ai echipajului.

Avionul ATR 72-500, cu numărul de înmatriculare YR-ATI, efectua zborul RO637 pe ruta București – Satu Mare. În timpul aterizării, avionul a lovit un fazan, iar în urma impactului, unul dintre motoarele avionului a suferit daune la una dintre pale, potrivit Boarding Pass.

La bord erau 32 de pasageri și 4 membri ai echipajului și, din fericire, nu au fost raportate victime. Avionul decolase de la Aeroportul Otopeni la ora 16:55 și a aterizat la Satu Mare la aproximativ o oră după.

Din cauza incidentului, avionul trebuie verificat de o echipă tehnică înainte de a efectua zborul de retur către București. 

Astfel, în aceste condiții, zborul TAROM RO638, care urma să plece din Satu Mare spre București, a fost anulat.

În acest moment, trei dintre cele 14 avioane ale TAROM nu sunt disponibile pentru zbor: două ATR 72-500 (YR-ATH și YR-ATI) și un Boeing 737-700NG (YR-BGF).

×
x close