Tehnologia 5 G a ajuns deja în România. Trei mari operatori au început deja să vândă abonamente, iar prețurile pornesc de la 17 euro pe lună cu trafic nelimitat de date mobile.
Tehnologia 5G este funcţională deja în București, Cluj-Napoca, Constanța, Oradea, Iași și în curând va fi implementată în toate orașele.
Chiar dacă autorităţile au amânat licitaţia pentru licenţele 5G pentru prima parte a anului viitor, noua tehnologie provoacă multe dezbateri, având în vedere impactul ei asupra economiei, dar şi controversele legate de influenţa ei asupra sănătății oamenilor.
5G este cea mai recentă generație de tehnologie a rețelelor mobile. Promite o capacitate mai mare de date, precum și viteze de descărcare semnificativ mai rapide decât prin rețelele actuale 4G.
“O să ajute să aducem puterea digitalizării oamenilor din organizaţii. Conducerea automată a autoturismelor, intervenții chirurgicale de la distanţă. O să ajute (tehnologia 5G - n.r.) la crearea de noi locuri de muncă şi de noi oportunităţi în afaceri, în moduri în care nici nu ne putem imagina", a declarat Andy Purdy, expert în securitate cibernetică Huawei USA”.
Implementarea noii tehnologii ar urma să creeze peste 250.000 de noi locuri de muncă şi va genera venituri de peste 4,7 miliarde de euro în economia românească în următorii ani, potrivit strategiei elaborate de autorităţile române. Ar fi chiar o mare şansă ca România să recupeze decalajul faţă de restul Europei atât din punct de vedere digital, cât şi din punct de vedere economic, spun specialiştii.
“Tehnologia 5G ar fi o şansă, un şoc ca să sărim din coada plutonului, undeva la mijloc! Dacă România ar îmbrăţişa tehnologia asta, printr-o strategie adecvată implementării rapide şi pe scară largă, asta înseamnă ca şi guvernanţii să se angajeze că vor folosi tehnologia 5G în entităţile de stat - cultură, educaţie, transporturi, energie ş.a.m.d. - atunci impactul va fi mare!", a declarat Nicolae Oacă, consultant în telecomunicaţii”.
Atunci când va fi implementată pe deplin, tehnologia 5G va crește nu numai viteza de transfer prin rețeaua mobilă, dar va putea oferi și o conexiune pentru miliarde de dispozitive. Aici apar şi primele semne de întrebare despre cât de sigură este pentru utilizatori.
”Multiple organizaţii, din toată lumea, lucrează să dezvolte standarde care să ajute să ne asigurăm că tehnologiile bazate pe 5G sunt mai sigure decât cele bazate pe 4G. Este un proces continuu. Au fost făcute studii importante despre radiaţii şi despre tot ce este necesar ca să ne asigurăm că nu există un impact negativ asupra sănătăţii oamenilor!", a adaugat expertul în securitate cibernetică Huawei USA.
"Până acum nu am găsit un studiu care să ne spună că o anumită bandă de frecvenţă sau o anumită tehnologie este dăunătoare omului", este parerea lui Nicolae Oacă, consultant în telecomunicaţii.
Părerile sunt însă împărţite:
“Trebuie ca autorităţile din România să le ofere consumatorilor garanţii că această tehnologie este una care nu implică efecte nocive asupra sănătăţii lor şi asupra ecosistemului din care facem parte. În România, statul intenţionează să obţină minimum 580 milioane de euro din licitaţia 5G. Bugetul din acest an include venituri excepţionale de 2,1 miliarde lei din închirierea benzilor de frecvenţă 5G”, a declarat Costel Stanciu, Președintele Asociației Pro Consumatori.