Antena 3 CNN Actualitate Începe "Race for the cure", cea mai mare cursă caritabilă din România

Începe "Race for the cure", cea mai mare cursă caritabilă din România

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:07 03 Iun 2023 Modificat la 21:47 03 Iun 2023
BeFunky-collage - 2023-06-03T200254.962
Începe "Race for the cure", cea mai mare campanie umanitară din România Sursa foto: raceforthecure.eu

Potrivit datelor, peste 1000 de tinere din țara noastră au murit anul trecut din cauza cancerului de sân, iar alte 2.400 au aflat că au această boală.

În acest context, Cristina Copos, vicepreședintele Fundației Renașterea, a anunțat debutul unei noi campanii umanitare "Race for the cure", campanie prin care femeile din mediile defavorizate pot merge la medic.

 "Da, este adevărat și noi, de 23 de ani, încercăm să tragem semnale de alarmă, să facem un fel de educație pentru a ridica prevenția la rang de instrument care ne poate salva și ușura viața și în același timp pentru depistarea precoce a formelor de cancer.

Da, anul acesta, în afară de prezența fizică pe data de 11 iunie la Stadionul Național Arcuri de Triumf, avem și participarea în platformele europene sau în platforma Fundația renașterea.ro. a persoanelor care locuiesc în alte localități și care vor să participe la susținerea programelor Fundației Renaștere și ajuta femei care sunt vulnerabile din punct de vedere financiar.

Citeşte şi: Cele mai influente femei din România participă la cursa caritabilă Race for The Cure, pentru susţinerea luptei împotriva cancerului de sân

Facem acest lucru și după ce convingem femeile, ne întreabă unde să ne ducem. Din acest motiv am făcut și centrele de diagnostic ale Fundației Renașterea în care să hotărâm noi și să ne mișcăm mai repede atunci când este o problemă mai urgentă.

Altfel avem și un sistem de ghidaj al pacientelor pe care îl folosim atunci când trebuie să trimitem pe cineva la doctor. În cazurile în care o persoană este diagnosticată și este total dezorientată, noi să putem să o ajutăm și să o sprijinim fizic și relația cu autoritățile și cu spitalele.

Revenind la cursa de pe 11 iunie, încercăm să o facem cât mai atractivă. Participarea la cursă este de 60 lei de persoană, aceasta presupunând că primește un tricou, un număr de participare, apă, medalie la sfârșit și un bilet de tombola la Fundația Renașterea, unde sunt foarte multe premii pentru toate vârstele, de la materiale sportive la cursuri de dans, la sejur la Poiana Brașov și la Eforie cu tratamente SPA și multe, multe alte premii.

Avem separat și fundația și tombola roz care este pentru supraviețuitoare, pentru învingătoare. Și iarăși sunt o serie de cadouri pe care supraviețuitoarele care aleargă sau merg sau participă la această sărbătoare a lor, de fapt, vor primi cadouri.

Împreună suntem mai puternici!
Vă așteptăm duminică, 11 iunie pe Stadionul Național Arcul de Triumf din București la RACE FOR THE CURE ROMANIA!
1 înscriere = 1 testare gratuită = 1 viaţă salvată! 
Pentru detalii și înscrieri: www.fundatiarenasterea.ro
#RFTC2023 #Renasterea #FundatiaRenasterea

×
TOP articole
x close