Antena 3 CNN Actualitate Începe proiectul de refacere a planșeului de la Piața Unirii, care va bloca traficul în zonă până în 2028. Ciolacu a semnat contractul

Începe proiectul de refacere a planșeului de la Piața Unirii, care va bloca traficul în zonă până în 2028. Ciolacu a semnat contractul

BeFunky-collage - 2024-08-19T125943.008
Marcel Ciolacu anunță că a fost semnat contractul pentru refacerea planșeului de la Piața Unirii / sursă foto: (stânga) Agerpres, (dreapta) Facebook-Daniel Băluță
de Roxana Mihăiescu    |    19 Aug 2024   •   13:01

Marcel Ciolacu a anunțat că a fost semnat contractul pentru refacerea planșeului de la Piața Unirii din București, iar pe parcursul lucrărilor va exista o perioadă cu restricţii de trafic. De asemenea, prim-ministrul a mai declarat că a fost semnat contractul și pentru modernizarea bazei sportive de la Izvorani.

În cursul zilei de luni, șeful Executivului a anunțat că a fost semnat contractul „Regenerarea spaţiilor publice în zona Pasajul Unirii, prin realizarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a planşeului de acoperire a râului Dâmboviţa în Piaţa Unirii”.

Valoarea contractului se ridică la aproximativ 800 de milioane de lei, iar finanțarea provine de la Guvern, cu un termen de 33 de luni (9 luni pentru etapa de proiectare și 24 de luni pentru execuție).

Se preconizează că lucrările efective, care implică restricții majore de trafic, vor începe în 2025, după finalizarea celor patru runde de alegeri.

„Mă bucur că antreprenoriatul românesc îşi adaugă astăzi în portofoliu două proiecte importante pentru români! Este o dovadă în plus a maturităţii la care au ajuns firmele româneşti, a competitivităţii lor pe o piaţă deschisă! Fie că vorbim de refacerea Planşeului de la Piaţa Unirii, fie că vorbim de modernizarea bazei sportive COSR, îmi doresc ca astfel de investiţii să fie multiplicate!

De aceea, veţi găsi mereu în mine un partener pentru realizarea proiectelor ce contribuie la dezvoltarea României. Şi spun asta deoarece contractele pe care le vom semna astăzi reprezintă, chiar dacă în moduri diferite, investiţii în viitorul nostru! Pe de o parte, vorbim de o investiţie într-o Capitală sigură pentru cei care traversează zilnic zona Unirii, fie cu maşina, fie cu metroul! Iar, pe de altă parte, de o investiţie într-o infrastructură sportivă de top care să contribuie la performanţele sportivilor noştri.

Refacerea Planşeului de la Piaţa Unirii, un nod vital pentru siguranţa celor aflaţi în trafic, dar şi a întregii zone! Ştiu că nu este un proiect uşor. În plus, pe parcursul lucrărilor, vom avea o perioadă cu restricţii de trafic. De aceea este esenţial ca lucrările să fie realizate rapid, în termenele stabilite!”, a declarat Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria, notează Agerpres.

De asemenea, ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a oferit câteva detalii despre proiect.

„Aceste lucrări sunt în valoare de 750 de milioane de lei, cu termen de execuţie la finalul anului 2028 şi are ca scop sprijinirea autorităţii administraţiei publice locale din Sectorul 4 al municipiului Bucureşti pentru consolidarea infrastructurii din această zonă. Contractul de finanţare se încheie după cinci ani de zile”, a declarat Adrian Veştea, în cursul zilei de luni, 19 august.

În acelaşi context, în cursul zilei de astăzi, premierul a anunțat că a fost semnat contractul pentru modernizarea bazei COSR de la Izvorani.

Nicușor Dan anunța de anul trecut că lucrările vor afecta traficul

În iulie 2023, Nicușor Dan spunea că lucrările pentru refacerea planșeului de la Piața Unirii vor dura un an şi jumătate – doi ani, iar intersecţia de la Unirii va fi blocată.

„Pasajul pe care îl avem acum la Unirii nu va fi funcţional (…) Va trebui să găsim nişte metode de ocolire. După ce o să avem expertiza o să facem (…) o evaluare a metodei de a devia traficul. (…) O să fie o mare problemă de trafic, dar e inevitabilă. Nu poţi să aştepţi până o să cadă planşeul”, a declarat în iulie 2023, Primarul General, Nicuşor Dan.

 

 

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close