Antena 3 CNN Actualitate Începe programul „Trenurile Soarelui”. Ce orașe vor avea curse directe spre mare şi cât costă biletele

Începe programul „Trenurile Soarelui”. Ce orașe vor avea curse directe spre mare şi cât costă biletele

trenurile soarelui
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Iun 2024   •   08:33

Din 14 iunie şi până pe 8 septembrie CFR derulează programul „Trenurile Soarelui”, care vor duce turiştii din toată ţara către litoralul Mării Negre, dar şi spre Delta Dunării.

Turiştii au la dispoziţie 30 de trenuri care asigură zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării. Alte 36 de trenuri sunt destinate a pleca din București către litoral.

Programul estival de circulaţie a trenurilor este asigurat de operatorul naţional feroviar din România, CFR Călători.

Ce orașe vor avea trenuri directe spre mare

CFR Călători oferă trenuri directe dinspre 14 mari oraşe din România, între care Arad, Timişoara, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, dar asigură şi conexiuni rapide din Gara Bucureşti Nord prin intermediul trenurilor care circulă la una-două ore pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.

Timp de 3 luni, 30 de trenuri directe (15 dus şi 15 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 14 trenuri (7 dus şi 7 întors) au ca destinaţie sau punct de plecare Mangalia, cel mai sudic oraş al României.

36 de trenuri (18 dus şi 18 întors) asigură legătura Capitalei cu litoralul românesc al Mării Negre şi retur: 15 perechi din Gara Bucureşti Nord (din care 9 perechi trec şi prin Bucureşti Băneasa), două perechi numai din Gara Bucureşti Băneasa şi o pereche din Gara Bucureşti Obor.

Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 15 iunie 2024 există trenuri care asigură zilnic legătura directă Bucureşti Nord – Tulcea şi retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea şi retur cu trenuri dinspre Bucureşti sau Constanţa.

În perioada programului estival de transport, pe traseul Constanţa – Mangalia, turiştii aflaţi pe litoralul românesc pot călători între staţiunile de pe litoral cu trenurile Regio ale CFR Călători.

Cât costă o călătorie cu Trenurile Soarelui şi ce reduceri se oferă

Durata călătoriei cu trenul din București până în Constanța este de aproximativ 2 ore și 20 de minute și vor cicula la interval de o oră sau două. Biletu costă 78 de lei la clasa a doua, iar pentru clasa întăi călătorii au de plătit 115 lei.

Trenul Satu Mare - Mangalia face nu mai puţin de 19 ore şi zece minute, iar la clasa a doua biletul costă 188 lei. Există şi posibilitatea de a călători la cuşetă de şase locuri contra sumei de 240,05 lei. 

Biletul Iaşi - Mangalia la clasa a doua este 141 lei, iar din Cluj-Napoca la Mangalia costă 166,5 lei, la aceeaşi clasă.

Dacă biletul este cumpărat din timp, dus-întors sau pentru mai multe persoane, există posibilitatea unor reduceri. Reduceri sunt oferite de CFR şi pentru biletele achiziţionate online.

Astfel, călătorii pot beneficia de 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors; o reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie, 25% la cumpărarea în baza cardului TrenPlus.

Elevii din România beneficiază de gratuitate, iar studenţii de 90% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.

×
Subiecte în articol: Trenurile Soarelui
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close