Un milion de doze de vaccin gripal vor fi distribuite direcţiilor de sănătate publică din ţară, începând din 15 septembrie, anunţă Ministerul Sănătăţii (MS). Acestea vor ajunge apoi la cabinetele medicilor de familie, pentru imunizarea persoanelor din categoriile cu risc ridicate de îmbolnăvire, între care personalul medical, cei cu vârsta peste 65 de ani, cei cu boli cronice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, femei gravide.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Sănătăţii, un milion de doze de vaccin gripal vor fi utilizate, în acest an, pentru imunizarea populaţiei din categoriile de risc, în cadrul campaniei gratuite de vaccinare antigripală.
În baza unui acord-cadru, Ministerul Sănătăţii a semnat contractul subsecvent pentru achiziţionarea dozelor de vaccin gripal şi a stabilit calendarul de livrare în teritoriu. Valoarea cu TVA a contractului este de 11.205.200 de lei.
Conform contractului încheiat cu câştigătorul licitaţiei, livrarea se face de către furnizor la direcţiile de sănătate publică, începând din 15 septembrie.