Antena 3 CNN Actualitate Începe bacalaureatul: Sancţiuni drastice pentru elevii care copiază

Începe bacalaureatul: Sancţiuni drastice pentru elevii care copiază

<1 minut de citit Publicat la 09:37 06 Iun 2011 Modificat la 09:37 06 Iun 2011
Începe bacalaureatul: Sancţiuni drastice pentru elevii care copiază
Foto: Intact Images
Luni începe examenul de bacalaureat, cu proba orală la limba şi literatura  română. Pentru ca elevii să nu copieze, vor fi luate măsuri sporite de securitate. Sancţiunile sunt, de altfel, mult mai drastice faţă de alţi ani.

Potrivit noilor reguli, elevul care va fi prins că trişează, pe lângă faptul că va fi eliminat din examenul de bacalaureat, riscă să nu mai poată fi primit nici la sesiunea din toamnă.

De altfel, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a avertizat că se va trece la măsuri mai drastice dacă se va copia în acest an şi a ameninţat că ceea ce s-a întâmplat în vămi când mascaţii au arestat zeci de persoane se va întâmpla şi în Educaţie.

O altă propunere a ministrului Educaţiei a fost să invite asociaţiile de părinţi şi societatea civilă să desemneze observatori care să monitorizeze organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat.

Pentru susţinerea acestei probe orale la Limba şi Literatura Română s-au înscris peste 210.000 elevi, repartizaţi în 1.398 centre de examen.

Următoarea probă va fi cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în perioada 8-10 iunie.
 




×
Etichete: examen elevi liceu
x close