Incendiul din complexul Razelm – Sinoie a fost stins după 7 ore
<1 minut de cititPublicat la 11:10 10 Sep 2011Modificat la 11:10 10 Sep 2011
Foto: Mediafax
Pompierii ISU Dobrogea din judeţul Constanţa au reuşit, după circa şapte ore, să lichideze incendiul care a izbucnit vineri seară la vegetaţia uscată din zona complexului Razelm – Sinoie, conform Mediafax.
Reprezentanţii ISU Dobrogea au declarat că focul a izbucnit în jurul orei 16.40. La faţa locului au fost trimise două echipaje cu două autospeciale. De asemenea, în zonă au fost mobilizate şi servicii voluntare din comunele aflate în vecinătate – Istria, Corbu şi Mihai Viteazu.
În jurul orei 23:40, conform autorităţilor, erau distruse circa 45 de hectare. „Cauza probabilă a incendiului a fost un foc deschis lăsat nesupravegheat”, conform sursei citate.
Un nou incendiu a izbucnit azi în rezervaţie, în acelaşi loc Incendiul de dimineaţă a fost însă unul de mici proporţii şi a fost stins la scurt timp.
Un incendiu asemănător s-a produs în urmă cu circa două săptămâni, în Rezervaţia Biosfera Delta Dunării, în zona Vadu. Atunci, circa 120 de hectare de teren au fost distruse.