UPDATE 19:50 - Incendiul care a afectat joi, în zona podului Grant din Capitală, 11 vagoane de călători scoase din circulaţie a fost stins în jurul orei 19.00, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.
La intervenţie, pompierii au folosit 11 autospeciale cu apă şi spumă, misiunea lor fiind facilitată de lipsa liniilor de înaltă tensiune în zonă, potrivit surselor citate.
"Au fost afectate, în total, 11 vagoane, însă unele într-o proporţie mică. Nu s-au înregistrat victime", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile.
UPDATE 17:24 - Focul arde mocnit în interiorul vagoanelor din zona Gării de Nord care joi au fost cuprinse de flăcări, potrivit ISU Bucureşti. Şapte autospeciale cu apă şi spumă se află la faţa locului.
'Se acţionează pentru localizarea ultimelor focare în interiorul vagoanelor incendiate. Au fost cel puţin patru vagoane afectate. Două dintre ele au ars cu flacără violentă, celelalte sunt afectate într-o mai mică măsură. Alte şapte vagoane au fost decuplate din garnitură, astfel încât să nu se mai extindă incendiul. Şapte autospeciale sunt la faţa locului. Nu au fost victime. A fost dificil de stins, având în vedere că sunt trei linii paralele', a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU Bucureşti, scrie Agerpres.
UPDATE 17:00 - Incidentul din zona Podului Grand a fost produs în procesul de tăiere a vagoanelor care urmau să fie casate, a declarat, pentru Ştefan Roşeanu, directorul general al companiei CFR Călători.
'Vagoanele nu mai aparţin CFR Călători. Acestea au fost vândute către o firmă care trebuia să le caseze. Se pare că în procesul de tăiere a acestora s-a produs incendiul. Nu există victime sau persoane rănite, echipele de pompieri reuşind să stingă incendiul', a explicat oficialul.
UPDATE 16:20 - Vagoanele care ard sub Podul Grant erau "nişte carcase" din grupa tehnică Basarab, nu mai erau folosite în circulaţie, iar în Gara de Nord traficul feroviar nu este afectat, a declarat purtătorul de cuvânt de la CFR, Oana Brânzan.
"Cele trei vagoane fac parte din grupa tehnică Basarab. Cauzele izbucnirii incendiului nu se cunosc încă, dar circulaţia trenurilor în Gara de Nord se desfăşoară conform graficului", a spus Oana Brânzan.
Ea a precizat că cele trei vagoane aparţin CFR Călători, dar sunt doar "nişte carcase" care nu mai erau folosite.
Purtătorul de cuvânt al CFR a mai spus că după stingerea incendiului se va face o anchetă pentru a se afla cauzele care au dus la producerea acestuia.
Potrivit surselor citate, garnitura de tren care a luat foc se află pe o linie secundară.
Incendiul se manifestă violent, cu flacără deschisă, în zonă fiind mult fum. Pompierii intervin cu patru autospeciale cu apă şi spumă.
În apropierea vagoanelor care au luat foc se află şi alte garnituri de tren.